Reprezentantii asocierilor intrate in finala licitatiei pentru brandul turistic de tara, licitatie castigata la inceputul acestei luni de THR-Taylor Nelson Sofres, apreciaza ca pretul cerut de castigator este mult prea mic pentru un asemenea proiect. "Este evident ca pretul cu care s-a castigat licitatia este nejustificat de mic, in raport cu complexitatea si competentele necesare", afirma Aneta Bogdan, managing partner Brandient. "Sper sa nu se fi ratat inca o sansa de a crea un fundament solid si functional pentru sustinerea imaginii Romaniei", afirma la randul sau Alina Simpetru, managing director TBWA\.
La inceputul lunii noiembrie, Ministerul Turismului a anuntat ca brandul turistic al Romaniei va fi realizat de asocierea THR-Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA - Taylor Nelson Sofres, asociere desemnata castigatoare in licitatia organizata in acest sens, anul acesta, de minister. Castigatoare a fost declarata oferta cu pretul cel mai scazut - 894.970 euro. In finala s-au mai calificat doua asocieri - TBWA Bucuresti-GFK Romania (pretul - 993.740 euro) si Saffron Brand Consultants-Brandient Consult-Acacia Avenue (pretul - 1.615.299 euro). Brandul turistic al tarii trebuie realizat pana cel tarziu in aprilie 2010.
Aneta Bogdan, reprezentantul oficial al asocierii Saffron Brand Consultants-Brandient Consult si Acacia Avenue, afirma intr-un comunicat remis marti HotNews.ro ca "pentru specialistii in branding si cercetare, este evident ca pretul cu care s-a castigat licitatia este nejustificat de mic, in raport cu complexitatea si competentele necesare, dar atat timp cat acest lucru nu este un impediment pentru autoritatea contractanta, nici o contestatie nu poate schimba situatia". Fapt pentru care aceasta asociere a decis sa nu mai conteste anuntul final al Ministerului privind castigarea licitatiei.
Aneta Bogdan, citata in comu