Tradiţia mineritului din Roşia Montană va fi prezentată, începând cu vara anului viitor, şi în cadrul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale din Sibiu. O casă în care a locuit o familie de mineri, care datează din anul 1830, donată de compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), va fi dezansamblată şi reconstruită în cadrul muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.
“Casa reprezintă o gospodărie tipică pentru arhitectura tradiţională din zona Roşiei Montane, fiind construită din bârne din lemn de brad”, a spus Ştefan Ciprian, şef Secţie în cadrul Complexului Muzeal Astra din Sibiu.
Lucrările de dezasamblare a locuinţei au început în 11 noiembrie 2009, iar lucrările de reconstrucţie vor demara în primăvara anului viitor.
“Proiectul este implementat cu ajutorul unui grant finanţat de instituţii din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein pentru proiecte ce contribuie la coeziune economică şi socială. Casa de la Roşia Montană va fi inclusă în grupa tematică a mineritului tradiţional, alături de gospodăria tipică a unui miner sărar din Sărăţeni, judeţul Mureş, a unui miner marmorar din satul Alun, judeţul Hunedoara, şi a unui miner pietrar din judeţul Maramureş”, a afirmat Valeriu Olaru, directorul general al Complexului Muzeal din Sibiu.