"Ştiinţa este o chestiune socială, nu una legată de matematică, fizică sau chimie", crede Jean Pierre Alix, responsabil de proiectului "Sţiinţă şi Societate", derulat de Centrul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Franţa. Sursa: extreme-light-infrastructure.eu

Plecând de la această frază scurtă, dar plină de înţelesuri, oameni de ştiinţă, de presă şi din sistemul educaţional au încercat să analizeze locul ştiinţei în societatea românească de astăzi. Şi, mai departe, cum ajunge bagajul ştiinţific la mase. "Statele doresc să susţină ştiinţa fie din scopuri idealiste, fie din considerente practice", a adăugat invitatul din Hexagon, completat de directorul Institutului de Fizică Nucleară "Horia Hulubei", Nicolae Zamfir.

"Ştiinţa este o parte a societăţii. Societatea ne susţine, iar noi trebuie să îi dăm ceva înapoi", a spus acesta.

Şi astfel se naşte o primă întrebare, pentru care ajung trei litere: "Cum?". Dacă societatea susţine ştiinţa prin contribuţii economice la bugetul de stat, ştiinţă trebuie să îi ofere ceva înapoi. "Munca echipelor de cercetare se vede pe termen lung în mediul educaţional şi pe termen scurt în cel al inovaţiei", consideră Alix.

Unde e urechea politică

Participanţii la dezbatere au demonstrat că, înainte de a comunica ştiinţa marelui public, ea ar trebui împărtăşită micului "public" care ia decizii.

“Ştiinţa şi politicul trebuie să construiască un viitor de comun acord. Statele mari au învăţat că soluţia tuturor crizelor este încurajarea cercetării. Dar avem nevoie de o strategie pe termen lung”, a spus directorul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţămîntului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, Adrian Curaj.

Ori strategia pe termen lung sună ciudat într-un mediu politic preocupat de imediatul electoral, aşa că un prim pas, popu