Uniunea Europeană a calificat, astăzi, drept prematură solicitarea adresată de Autoritatea Palestiniană, pentru susţinerea demersului de recunoaştere de către Consiliul de Securitate al ONU a unui stat palestinian independent, relatează AFP. "Nu mă gândesc că vom ajunge acolo. Mi-ar plăcea să fim în măsură să recunoaştem un stat palestinian, dar mai întâi cred ar trebui să existe unul, deci, cred că este cam prematur", a precizat ministrul suedez de externe, Carl Bildt.
Diplomatul şef al Uniunii Europene, Javier Solana, a estimat, de asemenea, că un astfel de proces va dura în timp şi că ar trebui să se deruleze „în calm şi în momentul potrivit”. „Nu cred că astăzi este momentul oportun să vorbim despre asta”, a mai spus el.
Prea devreme
Comisarul european pentru relaţii externe, Benita Ferrero-Waldner, a completat că „este prea devreme pentru a spune ce va urma în privinţa acestui subiect”, subliniind că problema „graniţelor din 1967” pentru un viitor stat palestinian „va fi importantă”.
Mai mult, şeful diplomaţei finlandeze, Alexander Stubb, a văzut în demersul Autorităţii Palestiniene de a înainta o cerere oficială în vederea recunoaşterii statului, o operaţiune tactică prin care se fac presiuni asupra Israelului, în ideea relansării negocierilor din procesul de pace.
UE, care este principala sursă de ajutor financiar pentru palestinieni, adoptă în această problemă o atitudine mai favorabilă faţă de palestinieni. Washingtonul deja a afirmat dezacordul faţă de proclamarea unui stat palestinian.
Ameninţaţi
Liderii israelieni i-au ameninţat pe palestinieni cu represalii în cazul în care vor proclama un stat independent fără acordul Israelului, exprimându-şi însă îndoiala în legătură cu hotărârea de a se pune în aplicare un astfel de proiect.
Palestinienii ur