Ajunşi într-o ţară friguroasă, ca Finlanda, ecologică şi discretă, te şi miri cum oamenii de acolo, în lipsa unui Badea sau a unui sfânt cu condei public, nu se sinucid cu toţii în masă.

Sunt în Helsinki. Am wi-fi la aeroport. Stau la o masă pe marginea unei terase indoors. Pe un ecran LCD văd afişate temperaturi din oraşe europene şi ultimele ştiri. Operaţiune Crucea Roşie în Burkina Fasso. Burkina Fasso e în Africa de Vest, regiune spre care se poate zbura direct de la Bruxelles, îmi spune un alt panou. Nu ştiu finlandeză, dar citesc din International Herald Tribune, de unde aflu, chiar din prima pagină, despre valul de sinucideri motivate, pare-se, de condiţiile de muncă din compania France-Telecom. În IHT, paginile internaţionale sunt repartizate pe regiuni ale lumii. Poate că remanierea la cacealma a guvernului României nu interesează pe mulţi cititori ai marelui cotidian din New York Times Company, dar este, totuşi, vorba despre ceea ce redactorii americani au considerat o ştire. De altfel, există 35 de locuri în care IHT este tipărit şi 180 de ţări în care se vinde.

La o astfel de introducere, mă pot aştepta la o primă reacţie de respingere, care poate fi formulată în două feluri. Primul: „Hai dom’ne lasă-ne cu prostiile astea, ce-mi pasă mie ce faci tu la Helsinki, unde te dai mare că ai ajuns, în timp ce lumea moare de foame în România? Io n-am cu ce să-mi plătesc întreţinerea la iarnă şi tu baţi câmpii. Mai bine te uitai la faza aia cu vaca nărăvaşă de la Badea“. Al doilea: „Lasă-mă cu Helsinki, dar la Paris, la Paris ce mai e nou? Ai mai fost la muzeul Brâncuşi? Ai citit traducerea Schimbării la faţă a României ? Dom’ne, ce oraş era Parisul până să se umple de arabi!“. Acestea sunt atitudinile majoritare ale – s-o numim – opiniei publice româneşti din 1990 încoace. Ele se întemeiază pe un anume fel de a concepe autenticitatea şi pe absolutiz