Câteva cifre mai rotunde au încălzit atmosfera îngheţată a economie româneşti, aducând mai mult optimism decât ar fi normal să avem, dacă ne-am păstra luciditatea.

Privite în termeni fundamentali, aceste cifre numai bune nu sunt: scăderea a continuat în trimestrul trei şi suntem în al cincilea trimestru de scădere economică consecutivă, ceea ce conturează o recesiune de toată frumuseţea. Cifra de scădere trimestrială este cea mai mică de până acum, doar –0,7%, dar tot scădere presupune, chiar dacă se poate manifesta un trend clar de aplatizare. Această scădere cu zero în faţă este prima mare şi plăcută surpriză a acestui an. S-au adus explicaţii legate de revigorarea producţiei industriale, deşi revigorare este un cuvânt exagerat pentru descrierea a ceea ce se întâmplă. De fapt, e o creştere de doar câteva procente de la minimul atins în decembrie anul trecut.

Abia s-a recuperat peste jumătate din căderea înregistrată din septembrie anul trecut. Partea bună, dacă e să spunem aşa, e că recuperarea vine pe fondul scăderii industriei extractive, adică pur şi simplu industriile prelucrătoare şi energetice chiar au făcut câţiva paşi în faţă. Prea puţin pentru a trece pe plus. S-a spus în bună măsură că această uşoară revigorare industrială vine pe seama cererii externe. Am văzut cum tot mai multe state europene au ieşit din criză, iar datele pe trimestrul trei nu au arătat întoarceri de tendinţe.

Trimestrul trecut ieşiseră din recesiune Germania, Franţa, Cehia, Slovacia şi Suedia, iar în trimestrul trei s-au adăugat listei alţi parteneri comerciali importanţi ai noştri, ca Italia, Austria, dar şi Olanda, Belgia sau chiar Lituania, în timp ce Germania, cel mai important motor de creştere pentru România, şi-a accentuat uşor avansul (de la 0,4 la 0,7). Nimic nu e jucat nici în privinţa acestor creşteri. Ireversibilitatea cifrelor pozitive e încă subţire,