Dacă cineva ar fi aterizat în România, în plin scandal ANI, ar putea crede că mulţi jurnalişti autohtoni au aflat cu surprindere cum doi dintre cei mai cunoscuţi dintre colegii lor au fost implicaţi într-un scandal de şantaj politic.
Recentul scandal în care au fost implicaţi doi ziarişti a dezvăluit un model de afaceri cu adevărat de succes, dacă ne luăm după prosperitatea afişată de patroni şi şefi de gazete, multe cu audienţe minuscule. În realitate, astfel de întâmplări reprezintă, din păcate, o practică larg răspândită de mai bine de zece ani, bine cunoscută în redacţii. E drept, de cele mai multe ori, motivaţia nu sunt jocurile politice, ci banii. Dacă derapaje jurnalistice or mai fi existând şi pe alte meleaguri, şantajul de presă instituţionalizat, făcut ca la carte, e un produs specific românesc. Nu-l întâlnim prin alte ţări, nici măcar în Europa de Est.
Unii s-ar putea întreba de ce breasla nu a reacţionat în tot acest timp. Trebuie spus că au existat demersuri în acest sens. De pildă, un număr de organizaţii profesionale, grupate în Convenţia Organizaţiilor de Media, a încercat, în câteva rânduri, să introducă mecanisme de autoreglementare care să impună respectarea codurilor deontologice pe care mai toată lumea le atârnă frumos pe perete. Însă, fără sprijinul structurilor patronale din mass-media şi mai ales fără o largă coagulare a jurnaliştilor în jurul unor principii fundamentale, astfel de încercări au rămas, în final, fără finalitate. Iar în timp, lucrurile s-au înrăutăţit într-atât, încât cei mai vechi, în majoritate s-au resemnat şi s-au integrat disciplinat în pluton, iar noii veniţi prin redacţii au ajuns să asimileze mocirla morală şi profesională din jur cu starea de normalitate.
Am aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, că trustul RealitateaCaţavencu a încetat orice colaborare cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac.
