Dacă s-ar fi născut culoare, ar fi fost cu siguranţă negru – refugiul tuturor celorlalte culori; dacă ar fi trebuit să fie obiect, samovarul i-ar fi definit cel mai bine personalitatea. Cehov – proprietarul literar al unei livezi cu vişini, al unui pescăruş, înrudit cu un anume unchi Vania şi admirator a trei surori plecate de la Moscova – pare să-şi fi ascuns adevăratele intenţii scriind la o maşină Enigma, criptând replică după replică. Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a XIX-a, a oferit trei descifrări posibile pentru Trei surori.

Spectacolul Teatrului Naţional din Timişoara, realizat în stagiunea 2009/2009 şi regizat de Ada Lupu, speculează foarte mult, făcând din personaje şi vieţile lor vizibile un carnaval supărător. Totul a fost răsturnat cu susul în jos şi pus sub semnul întrebării. Atmosfera de incertitudine s-a văzut cel mai bine la nivelul relaţiilor dintre personaje, care n-au reuşit nici măcar să atingă nivelul propus, în dimensiunea-i literară, de însuşi dramaturgul. Lectura scenică n-a oferit nimic, povestea celor trei surori fiind epidermică, pentru ca celelalte personaje să fie doar simpli pioni cu text, fără biografii. Decorul, realizat de Velica Panduru, ancorase universul într-un spaţiu seren, propice unei dezvoltări reuşite. Scena, aflată în mijlocul spectatorilor, avea podeaua aglomerată de covoare aşezate unele peste altele, ca un salon aflat la Porţile Orientului. Singurul obiect major era o masă stil, de 12 persoane, ca un fel de martor mut, o punte de comunicare cu trecutul, o promenadă spre viitor.

La începutul spectacolului, masa este goală, scaunele - fiecare de altă formă şi trimiţând cu gândul la diversitatea şi bogăţia fiecărui personaj în parte – fiind aliniate în afara spaţiului de joc. Peste tot lumânările ardeau, iar lumina era scăzută. Atmosfera uşor apăsătoare şi misterioasă obţinută astfel a fost singura coor