Proprietarii de clădiri de birouri sunt dispuşi să suporte costurile de relocare ale chiriaşilor numai să nu rămână cu spaţiile goale, motiv pentru care prin mutarea sediului se pot obţine reduceri de costuri care pot ajunge până la 60.000 de euro anual, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară Colliers International. După o primă jumătate de an în care pe piaţa de birouri polul de putere s-a mutat de la proprietari la chiriaşi, primele lun
Proprietarii de clădiri de birouri sunt dispuşi să suporte costurile de relocare ale chiriaşilor numai să nu rămână cu spaţiile goale, motiv pentru care prin mutarea sediului se pot obţine reduceri de costuri care pot ajunge până la 60.000 de euro anual, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară Colliers International.
După o primă jumătate de an în care pe piaţa de birouri polul de putere s-a mutat de la proprietari la chiriaşi, primele luni de toamnă au adus şi un interes sporit pentru relocări.
Scăderea chiriilor este principalul factor pentru care firmele arată mai mult interes faţă de relocare. Nivelul scăzut al cererii, împreună cu suprafeţele mari oferite spre închiriere de către proprietari, dar şi de companii care doresc să subînchirieze o parte din spaţiile pe care le au deja, au determinat scăderea chiriilor cu 15-20% încă din prima jumătate a lui 2009.
“Proprietarii de clădiri sunt dispuşi acum să ofere stimulente importante, precum amenajarea gratuită a spaţiului, tocmai pentru ca relocarea să nu genereze o cheltuială suplimentară“, a declarat Maria Florea, senior broker al diviziei de birouri din cadrul Colliers International.
Salvaţi până la 60.000 de euro/an
O companie care doreşte să îşi mute birourile în centrul capitalei, într-o clădire de clasa A, plăteşte anul acesta, în medie, 20