Libertatea.ro continuă seria interviurilor-altfel cu principalii candidaţi la fotoliul de la Cotroceni. După Mircea Geoană, George Becali şi Traian Băsescu, a venit rândul lui Sorin Oprescu.

Pentru un interviu relaxat cu Primarul Bucureştiului, îţi trebuie multă rezistenţă. La râs. Sorin Oprescu nu se dezminte. E un izvor nesecat de poante, indiferent de direcţia întrebării, mai veselă sau mai impertinentă. Te face să râzi cu poftă, apoi te priveşte un pic mirat, ascunzându-şi satisfacţia victoriei în spatele unui rictus serios. Îşi ştie abilităţile de interlocutor şi apasă insistent pe ele, contribuind amuzat la dilema de final: „Ce titlu să-i dau?” Orice variantă e bună.

Libertatea.ro: Domnule Oprescu, vă mai ia somnul noaptea, atât de aproape de alegeri?

Sorin Oprescu: Nu, dar eu sînt obişnuit. Dacă mă gândesc bine, eu am o datorie de somn de vreo 15 ani, cam aşa. M-am obişnuit din facultate, învăţam mai bine noaptea pentru că era linişte, nu trecea tramvaiul.

După aceea, am intrat în focul gărzilor. Efectul lor se vede acum pe faţa mea. Ştiţi cum se spune: jumătate din viaţă eşti la serviciu, un sfert din viaţă o dormi, pentru tine îţi mai rămâne un sfert. Pe măsură ce mergi spre bătrâneţe dormi tot mai puţin. La 80 de ani te trezeşti întrebând: „Nepoţilor, cum îl cheamă pe neamţul ăla de mi-a furat mie ochelarii? Alzheimer, tataie, îl ai pe nas!”

Copiii îşi doresc să se facă şoferi, cosmonauţi, fotbalişti. Dumneavoastră ce v-aţi dorit?

Pompier! Lângă casa mea, pe Ilie Pintilie, era o unitate de pompieri, unde se făceau antrenamente. Noi, copiii, stăteam pe gard şi ne uitam la ei. Era distracţia maximă să te uiţi la evoluţia lor.

Prin clasa a opta, a noua, am renunţat la visul ăsta. M-am intoxicat cu cărţi despre medicină şi am zis să mă fac chirurg. Părinţii nu m-au împins către asta. Î