Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Profil / Bernad Simina este Miss Colegiul Agricol 2009

Publicat in Adevarul, marți 17 noiembrie 2009 ·

Dezinvoltă şi încrezătoare, a cucerit juriul, invitaţii şi elevii Colegiului Agricol Traian Săvulescu la Balul Bobocilor din acest an. Miss Colegiul Agricol 2009 s-a decis la jumătatea anului şcolar, în clasa a VIII-a, că vrea la acest liceu.  “Îmi place să stau în aer liber, îmi place să admir peisaje, ies cu prietenii foarte mult, m-am decis să mă duc la protecţia mediului. Nu m-an gândit că o să intru dar când s-au afişat rezultatele eram printre primele, m-am bucurat”, îşi aminteşte Simina.

Prietenii din liceu şi colegii de clasă au încurajat-o să participe la concursul de miss. “Am fost la preselecţie, eram 15 fete, am defilat pe tocuri, şi ne-am prezentat...”, aşa a început aventura. Au urmat o lună şi jumătate de repetiţii şi emoţiile fireşti pentru seara cea mare.

“Am avut foarte mari emoţii, cu două zile înainte aveam fluturi în stomac, nu ştiam ce o să fie, am fost foarte agitată”, mai spune Simina. Însă, încurajată puternic de părinţi, un unchi ce a venit să-i facă o surpriză, prieteni şi colegi, a cucerit juriul cu dezinvoltură. Cum tema petrecerii a fost bal mascat, a păşit în scenă ca Piranda, alături de partenerul ei Gorea Babanu’. Uşor, uşor, au trecut toate probele: dans, moment comic în pijamale, la proba supriză a avut de cântat, răspunsurile la cultură generală au fost bune, iar la proba individuală a electrizat publicul cu un dans ţigănesc.

Proba cea mai grea a fost prezentarea ţinutelor de seară. “Toţi eram nerăbdători, nouă fetelor ne tremurau picioarele, aşteptam verdictul, ne gândeam ce premii vom lua, fiecare rememora ce-a făcut bine sau unde s-a încurcat. Prima dată am luat titlul de miss oferit de o companie de cosmetice. Mi-am zis gata, eram convinsă că altceva n-o să mai iau. Au urmat premiile pentru locurile III, II, popularitate, apoi partenerul meu a luat titlul de Mister, mi-a zis gata: dacă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°