Psihologii spun că majoritatea fetelor care pleacă de acasă sunt lipsite de atenţia părinţilor, care sunt principalii vinovaţi pentru decizile fiicelor. Două minore, unde de 15 şi alta de 16 ani din Olt au fst date în urmărire genarală şi sut căutate de poliţişti, după ce au fugit de acasă. Una dintre ele, Alina Cristina Vatu este din comuna Bârza, satul Braneţ şi a plecat de acasă în urmă cu două luni. Bunica sa a anunţat dispariţia abia săptămâna trecută. Adolescenta în vârstă de 15 ani a plecat de mai multe ori de acasă, dar se întorcea după dou-trei săptămâni. Acum însă, de la sfârşitul lui septembrie, de când a dispărut, nimeni nu mai ştie nimic de ea.
Mihaela Grumazescu, din Milcov, în vârsă de 16 ani, a plecat de acasă săptămâna trecută. „Minora a ţinut legătura cu colegii de liceu, fără a menţiona locul unde se află, iar la data de 13.11.2009, a discutat telefonic cu mama sa, ocazie cu care i-a precizat că este bine, refuzând să menţioneze localitatea unde se găseşte“, a spus Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
„Au nevoie de atenţie şi afecţiune“
Psihologii spun că fetele au au nevoie de toată atenţia şi afecţiunea părinţilor, în perioada adolescenţei. „Ne supravegherea, lipsa unei colaborări cu părinţii, lipsa de afecţiune din familie sunt principalele motive pentru care adolescentele pleacă de acasă. Ele caută în altă parte ceea ce le lipseşte în familie. Găsesc alte persoane de care se ataşează“, explică Luminiţa Tudora, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia copilului.
Majoritatea adolescentelor dispărute provid din familii dezbinate, locuiesc doar cu unul dintre părinţii sau cu bunicii şi îşi fac un obicei din fugitul de acasă. Specialiştii îi sfătuiesc pe părinţii sau pe bunicii fetelor să excludă cearta sau bătaia în relaţia cu copilele, atunc