Cerasela Mihovici îşi va putea face transplantul de plămâni la Viena. În urma consultaţiei, tânăra din Răuseni a fost inclusă pe lista de aşteptare. Acum, singurul impediment este cel financiar.
Astăzi dimineaţă, Cerasela a fost consultată de doi specialişti austrieci pentru a se stabili dacă poate fi inclusă pe listă în aşteptarea unui donator. Iniţial, starea botoşănencei a trezit oarece reţineri, însă, în cele din urmă a fost trecută pe listă.
„Medicii susţin că va trebui să aştepte de la şase luni până la un an, până să obţină un transplant. Acum tot ce rămâne de făcut este ca să rezolvăm problema finanţării intervenţiei prin Ministerul Sănătăţii”, a declarat Oana Gheorghiu, reprezentant Asociaţie Salvează Vieţi din Bucureşti.
Mai citiţi
Cerasela, consultată la Viena
Mobilizare generală pentru Cerasela
Cerasela are nevoie de sprijinul comunităţii
Biserica sare în ajutorul Ceraselei