Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Meseria de medic nu mai are căutare

Publicat in Adevarul, marți 17 noiembrie 2009 ·

Condiţiile de lucru şi salariile inacceptabil de mici în raport cu importanţa socială a meseriei lor îi determină să prefere alternativa plecării în străinătate. Medicii tineri sunt tot mai puţin interesaţi să susţină examenul de rezidenţiat, semn că posturile puse la bătaie de către Ministerul Sănătăţii nu mai sunt la căutare. Atât în Galaţi, cât şi în oraşele vecine, Buzău, Brăila, Focşani, numărul celor care au susţinut examenul, organizat duminică la Centrul Universitar Bucureşti, a scăzut semnificativ faţă de anii trecuţi.

Dacă în 2008, în Galaţi, şi-au depus dosarele pentru examinare aproxiamtiv 80 de candidaţi, anul acesta numărul lor a scăzut la jumătate, doar 40 de concurenţi înscriindu-se pe liste.

Acelaşi fenomen se întâlneşte şi la Brăila unde s-au înscris doar 32 de persoane, la Buzău 50 şi în Vrancea 36. Pe lângă faptul că numărul total al candidaţilor scade constant, pe specializări situaţia se prezintă şi mai critică. La Galaţi, din cei 40 de candidaţi, niciunul nu a optat pentru stomatologie sau farmacie, ci doar pentru medicină generală.

La fel şi la Brăila, unde doar doi inşi au optat pentru Farmacie, iar restul pentru Medicină Generală şi niciunul pentru Stomatologie. Nici Buzăul sau Vrancea nu fac excepţie, aici înregistrându-se patru candidaţi pentru Stomatologie din cei 50 şi respectiv, trei din cei 36.

“La Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi şi-au depus dosarele 40 de candidaţi. Majoritatea, au optat pentru Medicină Generală. Pentru Stomatologie şi Farmacie, nu a fost niciun dosar. Anul acesta, au fost mult mai puţini candidaţi faţă de anii trecuţi. Spre exemplu, în 2008, au fost 80 de dosare” , a declarat Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Condiţiile de lucru şi mai ales salariile mici îi determină pe medicii tineri să aleagă să lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 8 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 10 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat

Mediafax acum 11 ore
Unitatea europeană de îmbuteliere a gigantului Coca-Cola a anunţat luni că a ordonat o retragere majoră a Coca-Cola, Sprite, Fanta şi a altor băuturi în mai multe ţări după ce controalele au identificat niveluri ridicate de clorat. Retragerea se r

Crin Antonescu: Una din marile probleme ale României, acum, este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată/ Nu înţeleg de ce preşedintele nu exercită mai vizibil aceste prerogative

News.ro acum 8 ore
Crin Antonescu remarcă faptul că România nu este reprezentată, în această perioadă, la unele reuniuni formale sau informale extrem de importante pe plan extern. El îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că nu înţelege de ce acesta ”nu ex

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°