Reporterii „Adevărul“ au petrecut o zi printre ortacii de la exploatarea minieră unde anul trecut, la 15 noiembrie, au murit 13 oameni într-o dublă explozie de metan. La un an de la exploziile care au ucis 13 ortaci de la Petrila, micul oraş hunedorean rămâne în haine cernite. Cei 10.500 de mineri din Valea Jiului se tem şi de disponibilizări. Dacă în urmă cu 13 ani existau  175.000 de mineri în Valea Jiului, acum au rămas doar 10.500. Numărul acestora va mai scădea cu o mie la următoarele concedieri.

Reporterii „Adevărul” au mers în mijlocul minerilor de la Petrila pentru a afla care este orizontul oamenilor din subteran şi care sunt adevăratele temeri ale acestora.

Doi câini slabi şi răi

Este vremea schimbului de tură de la prânz, iar minerul Cristian Grigore, de la serviciul de pază a materialelor, se bucură ca un copil la ideea că i-am putea fotografia pe câţiva dintre colegii săi, ieşind din şut, negri din cap până-n picioare.

Înaintând către hala puţului central înţelegem care e prima spaimă a minerului din Petrila: doi câini slabi şi răi, care muşcă apăsat. „Pe unul îl cheamă Truşba, iar pe celălalt - Chirilă. Sunt răi de tot, sar la faţă, au muşcat o mulţime de oameni. Dar sunt utili. Păzesc pe aici să nu fie furate vagonetele şi date la fier vechi”, ne spune Cristian Grigore, care ţine mereu în buzunar un pumn de oscioare, pentru cele două bestii.

„Sar la hoţi şi la moldoveni”, face Grigore o poantă cu trimitere la un coleg mai tânăr, pe care toată lumea îl ştie de „Moldoveanul”. Majoritatea minerilor din Vale îşi trag seva de prin părţile Moldovei, părinţii lor fiind strămutaţi către exploatări în zorii comunismului.

Mina începe într-o hală enormă, ocupată în mare parte de vagonete stâlcite. „Criza? Criza e doar la noi, în România, nu la alţii. Mă uit foarte mult pe Discov