Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai BNR se întâlnesc miercuri la Bruxelles cu reprezentanţi ai celor nouă bănci străine din România pentru a vedea dacă acestea şi-au respectat angajamentele asumate după semnarea acordului de împrumut pentru România. Imediat după ce au semnat acordul de împrumut, Bruxellesul, Washingtonul şi Bucureştiul au dorit să se asigure că băncile comerciale din România nu vor repatria în ţările de origine banii cărora BNR le-ar da drumul pe piaţă după finanţarea rezervei acesteia din banii FMI şi ai Comisiei Europene.
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai BNR se întâlnesc miercuri la Bruxelles cu reprezentanţi ai celor nouă bănci străine din România pentru a vedea dacă acestea şi-au respectat angajamentele asumate după semnarea acordului de împrumut pentru România.
Imediat după ce au semnat acordul de împrumut, Bruxellesul, Washingtonul şi Bucureştiul au dorit să se asigure că băncile comerciale din România nu vor repatria în ţările de origine banii cărora BNR le-ar da drumul pe piaţă după finanţarea rezervei acesteia din banii FMI şi ai Comisiei Europene.
Aşa se face că, la Viena, bancherii au promis să nu trimită peste hotare banii din împrumut. Miercuri, finanţatorii internaţionali vor să vadă dacă aşa s-a şi întâmplat...
Momentul e important pentru că BNR tocmai ce a lăsat libere pe piaţă din rezerva sa 1,3 miliarde de euro prin scăderea rezervelor minime obligatorii în valută. Analiştii au spus că mişcarea era necesară pentru ca băncile comerciale să primească o gură de aer şi să aibă de unde să crediteze statul român, care are nevoie de bani pentru pensii şi salarii.
Grav ar fi însă ca banii, în loc să aibă această destinaţie, ar pleca în străinătate, de unde importanţa întâlnirii de azi. Să mai spunem că, până acum, FMI a constatat că