Dezvăluiri şocante în ancheta legată de uciderea cu săbăticie a unei tinere din Craiova. Rudele sunt în stare de şoc, iar anchetatorii reuşesc cu greu să scoată adevărul de la criminal.
Mai citiţi şi:
BUCURESTI: Crimă sângeroasă în Drumul Sării
Se pare că înainte de a fi ucisă, Florina Mihai s-a certat cu iubitul său, Nicu Palici, care ulterior a strangulat-o şi a înjunghiat-o asemenea unui ritual satanic. În încăierare, femeia a apucat să pună mâna pe o foarfecă şi să se apare. Potrivit unor surse din anchetă, în momentul în care aceasta l-a zgâriat adânc pe una dintre mâini, criminalul i-a luat foarfeca şi a încercat să i-o înfigă în inimă. Nu a reuşit. Crima Satanistă din Rovine- A vrut să o înjosească şi să îi arate cine este şeful
Atunci, cu mintea întunecată, a prins-o şi a sugrumat-o. A strâns-o de gât până când a simţit că Florina i se scurge printre degete. Nu a fost îndeajuns. Convins fiind că demonii sexuali au rămas în ea, a început să o înţepe în inimă cu foarfeca. Declaraţiile incoerente ale lui Palici i-au şocat până şi pe anchetatori. Craiova: EXCLUSIV Crima satanistă din Rovine - Primele declaraţii ale ucigaşului
După ce probabil şi-a dat seama, doar pentru câteva clipe, criminalul a ieşit din apartament şi a cerut ajutor la doi vecini, rugându-i printre lacrimi să îl ajute pentru că i s-a întâmplat o nenorocire. Crezând în spusele acestuia, vecinii l-au ajutat, unul dintre ei mergând după un sicriu şi o cruce, iar celălalt să o ducă pe Florina în maşină. De aici începe filmul groazei. Femeia ucisă a fost pusă în sicriu şi apoi dusă în mijlocul unui bar, îmbrăcată doar în pijamale. Craiova: Crima satanistă din Rovine/ Ucigaşul a fost arestat
Anchetatorii au stabilit că, după ce a ucis-o pe fată, tânărul a fost ajutat de doi vecini să transporte cadavrul. Constantin Matei a povestit că s-a întâlnit c