Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânărul acuzat că a muşcat un poliţist se apără

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

Tânărul de 27 de ani din Cluj, care a fost arestat săptămâna trecută pentru comiterea infracţiunii de ultraj, după ce l-a muşcat de o ureche pe un poliţist clujean, a declarat azi în faţa judecătorilor de la Tribunalul Cluj că el este cel care a fost bătut de poliţist. Sursa: Mihai Șoica Marius Coldea este student la Facultatea de Bussines, iar în noaptea zilei de 7 octombrie a fost la un club de noapte, împreună cu alţi trei prieteni, dintre care şi un fost angajat al Ambasadei Japoniei la Bucureşti.

„Toţi eram intelectuali, oameni cu o anumită pregătire”, a declarat Marius Coldea, în boxa acuzaţilor. Tânărul a mai povestit că, în timp ce se afla în barul de noapte, una dintre dansatoare, pe care cei patru tineri nu o cunoşteau, s-a rănit. „Am coborât toţi care eram în bar să vedem ce se întâmplă cu fata respectivă. La un moment dat, a ajuns un poliţist care ne-a spus „uite-i şi pe mafioţii ăştia„ şi asta doar pentru că eram îmbrăcaţi în costum, şi m-a întrebat dacă vreau să mă ducă cu salvarea în locul fetei”, a mai spus Coldea. Urmele unei bătăi, ascunse de poliţie

Marius Coldea a fost ridicat de pe stradă de agentul RaduMaja, acelaşi cu care avusese schimbul de replici, şi dus la Secţia V de poliţie. Aici lucrurile devin neclare, pentru că tănărul nu are martori, prietenii lui nefiind lăsaţi să intre în secţia de poliţie. Cu toate acestea, urmele bătăii încasate de la agentul Maja au fost consemnate de medicii legişti clujeni.

Avocatul lui Coldea, Anatol Pânzaru, spune că în timpul agresiunii fizice, tânărul s-a speriat şi l-a muşcat pe agent de ureche. „Când l-au arestat poliţiştii, nu au vrut să îl ducă la medicină legală decât după două zile. Medicii legişti au constatat rănile suferite în urmă bătăii încasate în secţia de poliţie şi au stabilit că Marius Coldea are nevoie de şase zile de îngrijiri medicale. Este foarte clar c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 48 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°