ICIM Arad a cedat acasă, scor 67-69, în faţa formaţiei Nadezhda din Rusia, în primul meci din noul sezon al FIBA Eurocup, a doua competiţie ca valoare din baschetul feminin european.
Debutul a fost marcat de o înfrângere la limită în urma unui final de infarct. Rusoaicele de la Nadezhda conduceau cu 64-52 în debutul sfertului al patrulea. A urmat apoi o revenire incredibilă a jucătoarelor de la ICIM, care au marcat 12 puncte consecutiv, pentru a egala la 64 când mai erau 4 minute de joc.
Graham a deschis seria cu o aruncare liberă, Savici şi Milovanovici au marcat fiecare câte 4 puncte în acest interval, iar apoi Bianca Urban a egalat cu o aruncare de trei puncte. După aproape două minute de secetă tot arădencele au marcat pentru a trece la conducere, 65-64, lungind seria la 13 puncte consecutive. Avea să se dovedească că a fost o cifră cu ghinion.
Meciul a fost dramatic în ultimele secvenţe. Veremeenko a marcat pentru 65-67, după ce Ovcharenko marcase o liberă pentru oaspete. Apoi Anita Meszaroş a egalat cu 22 de secunde înainte de final, 67-67. Cherisse Graham o faultează pe aceeaşi Veremeenko care transformă ambele libere cu cinci secunde înainte de final. Aradul are şansa unui coş decisiv pentru victorie sau pentru prelungiri, dar Ramona Tarţa scapă mingea în aut şi totul se încheie cu o repunere nefructificată de rusoaice.
Suzana Milovanovici a fost principala marcatoare pentru arădence cu 18 puncte la care a mai adăugat cinci recuperări în timp ce Biljana Savici a postat un double-double cu 12 puncte şi 10 recuperări. De la rusoaice Snytsina cu 20 de puncte şi Veremeenko cu 17 puncte şi 10 recuperări au fost principalele realizatoare.