Elevii din 37 de licee din judeţ vor avea din acest an şcolar “avocaţi”, chiar din rândul colegilor. Profesorii prea drastici, elevii cu probleme, fumatul sau comportamentul la ore va fi analizat în comitete speciale. Cum rezolvă elevii problema unui gardian care le vorbeşte urât, a unui profesor care vine la oră sub influenţa băuturilor alcoolice? Dar a unuia care le spune copiilor că „provin dintr-un neam de proşti”? Cei mai isteţi dintre elevi vor putea activa în cadrul unui grup: “avocatul elevilor”, şi vor media împreună cu conducerea şcolii, alţi dascăli şi părinţi rezolvarea problemelor din şcoli.
Până pe 23 noiembrie elevii din cele 37 de unităţi de învăţământ liceal vor decide dacă aplică acest proiect. “Estimez că 25 dintre ele vor răspunde pozitiv. Cel mai important este că elevii învaţă astfel regulamentele şi devin mai responsabili”, ne-a declarat Felicia Ionescu, inspector educativ şi membru al corpului de experţi naţional care a lucrat la pregătirea proiectului Avocatul Elevului.
Cum funcţionează?
În licee va fi instalată chiar şi o urnă în care elevii pot depune sesizări. Un grup de patru sau cinci elevi, îndrumaţi de un cadru didactic şi împreună cu un părinte voluntar vor monitoriza situaţiile conflictuale. Ei vor căuta argumente în primul rând în legislaţia şcolară şi la nevoie vor apela şi la autorităţile care sunt îndreptăţite să rezolve problemele.
Programul a fost prezentat joi 12 noiembrie şefilor de consilii ale elevilor din licee, iar decizia de a construi grupuri de elevi mediatori trebuie luată până pe 23 noiembrie şi comunicată inspectoratului şcolar.
De ce avocatul elevilor?
Proiect propune educarea elevilor pentru cunoaşterea drepturilor şi a responsabilităţilor care le revin şi crearea în şcoli a climatului necesar pentru promovarea si respectarea