Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Dezbinării Scriitorilor

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

Nu oricine scrie o carte din capul lui merită să devină membru al Uniunii Scriitorilor, chiar dacă face pentru asta un efort fizic stimabil. Nici măcar un camion de cărţi n-ar trebui să asigure intrarea în rândul scriitorilor profesionişti a celor ce-şi folosesc mai degrabă fundul decât capul în actul creaţiei literare. Să ne înţelegem, Uniunea dă numai legitimaţie de membru, nu şi talent. Cu acesta vii de acasă, sau nu vii deloc. Şi mai dă ceva Uniunea: dreptul de a încasa o indemnizaţie lunară membrilor săi pensionari. Ceea ce este un lucru bun. Rău e atunci când visezi să devii scriitor profesionist doar de dragul acestei indemnizaţii. Cred că visul oricărui scriitor autentic este să intre nu atât în Uniunea Scriitorilor, cât în inima cititorilor. Lucrul acesta se petrece, din păcate, mai rar. Şi nu din vina cititorilor. Nu toţi scriitorii sunt Eminescu. Sau Caragiale. Sau Creangă. Sau Labiş. Sau Marin Sorescu. Sau Nichita Stănescu. Sau Marin Preda. Sau Cărtărescu, mai ales Cărtărescu, căruia i-ar sta mai bine dacă ar fi lăsat să fie ceea ce este, Cărtărescu, şi nu Eminescu sau noul Eminescu, aşa cum încearcă unii dintre susţinătorii săi fundamentalişti să ne convingă.

Trebuie spus din capul locului un adevăr dureros, genialitatea în literatura română se opreşte cam acolo unde se termină România. Imediat ce ai trecut frontiera, Nicolae Manolescu, ca să dăm un singur exemplu, nu prea mai are putere de convingere. În afara ţării, singura măsură a valorii scriitorilor noştri poate fi dată doar de cărţile lor. Numai că la noi cărţile călătoresc, ca şi scriitorii ,de altfel, foarte rar în străinătate. De ce? Din cauza faptului că orice călătorie peste graniţă costă. Costă bani. Iar scriitorii români sunt în marea lor majoritate săraci. Cărţile le ajung, atunci când le ajung, cu destulă greutate şi în ţară, adică la cititorii fără de care ei s-ar simţi chiar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 39 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 35 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 17 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°