Semnalînd într-o recentă postare de pe blogul său încercări de discreditare profesională a unora dintre susţinătorii publici ai preşedintelui Traian Băsescu, dl Vladimir Tismăneanu le adresa unor manifeşti sau prezumaţi susţinători ai challanger-ului Crin Antonescu, printre care mă includea, atenţionarea: „Cine tace, consimte“. Cu alte cuvinte, a nu reacţiona faţă de denigrarea unor colegi de comunitate intelectuală care se întîmplă să aibă, la un moment dat, opinii politice diferite, înseamnă a te face complice la o periculoasă confuzie mentală şi morală. Cum dl Tismăneanu nu este doar un gînditor politic şi un scriitor pe care-l preţuiesc, ci şi un prieten la care ţin foarte mult, m-am simţit obligat să-mi clarific poziţia în această chestiune. Cu atît mai mult cu cît, pe lîngă campania împotriva intelectualilor „lui Băsescu“ susţinută de jurnalul Cotidianul, postarea se referea şi la un editorial apărut în Observator cultural (publicaţie în al cărui consiliu consultativ figurez şi eu), sub titlul „Lachei au fost, lachei sînt încă“. În privinţa textului din urmă, semnat de dna Carmen Muşat, alăturarea sa de campania total lipsită de nuanţe sau reticenţe desfăşurată de către dl Cornel Nistorescu în jurnalul sus-amintit mi se pare insuficient justificată. Textul dnei Muşat nu făcea nici o trimitere nominală, încercînd mai degrabă să surprindă un tip al oportunistului, o „fiziologie“, cum ar fi spus paşoptiştii, a arivistului, fie el comunist sau post- ori post-post-comunist. Nu cred să conţină, de altfel, vreo aluzie explicită la o tabără partinică anume. Cu toate acestea, eu unul tind să fiu de acord în mod spontan cu ideea că unii dintre apropiaţii actualului preşedinte au agende dintre cele mai meschine şi se comportă ca nişte lachei. Dar este vorba despre politicieni „profesionişti“, de politruci care nu există decît prin privilegiile pe care le pot dedu