Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se pot frauda alegerile

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

Un tânăr de 35 de ani din judeţul Neamţ vrea să demonstreze, duminică, cum pot fi fraudate alegerile pentru Peşedinţia României, fără ca vinovaţii să fie traşi la răspundere. Alexandru Grama a devenit celebru pe 28 noiembrie 2004, când s-a autodenunţat după ce a votat de trei ori, la secţii diferite din Iaşi. Sursa: Dan Sofronia „Vreau să arăt că se poate vota de mai multe ori la alegerile prezidenţiale din 2009, adică să fraudezi alegerile şi să nu păţeşti nimic“, susţine Alexandru Grama. Anul acesta, tânărul şi-a propus să testeze vigilenţa şefilor de secţii din Bucureşti, iar în această dimineaţă Alexandru Grama a pornit spre Capitală.

Grama este foarte încrezător că va reuşi să „fenteze” autorităţile, deoarece nu se votează cu cartea de alegător, iar actualele timbre autocolante sunt special făcute pentru a permite votul multiplu.

„N-am păţit nimic în 2004. Am fost anchetat vreo 10 ore pentru că am încălcat legea privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Nu am vrut decât să demonstrez românilor că alegerile pot fi foarte uşor fraudate. Prima dată, mi-am exprimat votul corect, iar la celelalte două secţii mi-am autoanulat votul, ştampilând în dreptul mai multor partide. Dacă nu mă autodenunţam, nu mă căuta nimeni să mă întrebe de sănătate“, rememorează Grama evenimentele de acum cinci ani.

Primul vot, la secţia lui Băsescu În ceea ce priveşte ziua de 22 noiembrie 2009, Alexandru Grama spune că prima dată va vota la secţia unde este arondat preşedintele Traian Băsescu, la Liceul „A.D. Xenopol“.

„De acolo o să încep, şi o să votez de vreo cinci ori. De fiecare dată cu un alt candidat, ca să nu se supere nimeni. Scopul meu este să arăt neregulile care se pot întâmpla. În România, fiecare proces electoral din 1990 încoace a fost viciat şi aşa se va întâmpla în continuare, dacă nu se schimbă cev

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se cere anularea alegerilor din primul tur. Doi candidați au depus cereri la CCR

Wall-Street.ro acum 51 minute
Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, solicită Curţii Constituţionale anularea rezultatelor din primul tur al alegerilor, notează Agerpres. Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constan

UPDATE - Arad: Accident în care au fost implicate un TIR şi cinci autoturisme, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite, una fiind transportată la spital/ Traficul a fost îngreunat circa o oră - FOTO

News.ro acum 23 minute
Un TIR şi cinci autoturisme au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Ulterior, un bărbat de 37 de ani a fost transportat

Andrei Ionescu a murit. Soțul regretatei Ileana Stana Ionescu avea 97 de ani: „Suferea de dorul soției, n-a mai putut trăi fără ea”

Libertatea acum 30 minute
Lumea teatrului românesc este din nou în doliu. Actorul Andrei Ionescu, soțul celebrei actrițe Ileana Stana Ionescu, a încetat din viață la vârsta de 97 de ani. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu.

TikTok i-a interzis contul lui Călin Georgescu

Adevarul acum 37 minute
Candidatul intrat în turul doi la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a fost blocat pe TikTok de rețeaua de socializare.

Bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, lansată de BNR

News.ro acum o ora
Banca Naţională a României lansează, începând din 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I. Bancnota are următoarele car

Von der Leyen şi-a prezentat Comisia Europeană în Parlamentul European

Ziua Constanta acum o ora
"Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate", a declarat miercuri, 27 noiuembrie 2024,în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum 2 ore
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 3 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 4 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 3 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°