Consiliul Naţional de Integritate (CNI) va lua în discuţie, azi, scandalul în care este implicat preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei.
„Pe ordinea de zi se află şi o informare pe care CNI o aşteaptă de la preşedintele ANI, una dintre teme urmând să fie legată de aspectele intens mediatizate de presa centrală în ultima perioadă”, a precizat Nicu Marcu, membru CNI.
Tot mâine, Clubul Român de Presă şi Asociaţia Jurnaliştilor din România vor convoca o comisie pentru discutarea presupusului şantaj în care au fost implicaţi ziariştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Cei doi au fost invitaţi să-şi exprime punctul de vedere.
Scandalul a apărut după ce cotidianul „Curentul” a publicat, săptămâna trecută, înregistrarea unor discuţii dintre Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chirieac şi şeful ANI, Cătălin Macovei. În timpul acestora, Roşca Stănescu îi arăta lui Cătălin Macovei dovezi care atestă implicarea sa, ca martor, într-o înţelegere de împrumut.
În schimb, SRS i-a cerut lui Macovei informaţii legate de conturile din străinătate ale miniştrilor PDL, Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Vasile Blaga.