Cea mai recentă (din septembrie) premieră a Odeonului bucureştean, în regia lui Alexandru Dabija, decupează cunoscuta scenă a meşteşugarilor din Visul unei nopţi de vară shakespearian (practic, sînt trei scene, condensate: distribuirea rolurilor, repetiţia şi reprezentaţia dinaintea prinţilor, între timp Fundoianu/Fundulea avînd a desfăşura alte activităţi interesante în piesă) pentru a o înfăţişa publicului în patru variante, în patru „chei“ estetice. Pentru că, în sine, scena e una de teatru în teatru, ceea ce veţi citi în continuare e o încercare de schizofrenie a privirii: o cronică, şi ea, în două versiuni. Prima, cu ochiul unui spectator „obişnuit“, cea de-a doua, din perspectiva unui membru al lumii teatrului. De pe gradene În mod obişnuit, scena meşteşugarilor e doar un intermezzo foarte haios în mijlocul unei piese ea însăşi comică, plină de încurcături şi quid pro quo-uri. La nunta regală a lui Theseu cu amazoana Hippolyta, printre distracţiile care li se oferă mirilor se numără şi un omagiu al unei trupe de amatori, despre „Prea lamentabila comedie şi tragica moarte a lui Pyram, cît şi a Thisbei“. Care amatori – cetăţeni onorabili, breslaşi din Atena cu nume-porecle grăitoare (Gutuie, Nănău, Scoabă, Fundoianu, în traducerea, contemporană şi deşteaptă, de la Odeon, a lui Andrei Marinescu) – se încurcă în propriile idei şi picioare, încercînd să rezolve şi decorul (zidul, luna), şi „figuraţia specială“ (leul), să fie tragici, dar să nu sperie spectatorul. Aşadar, dintru bun început şi din voinţa autorului lui, textul vorbeşte explicit despre lumea teatrului. Folosind o nouă traducere (cu variaţii) şi luîndu-şi libertatea unor intervenţii ad-hoc, Alexandru Dabija inventează patru mizanscene distincte în care reciteşte nu atît scena meşteşugarilor în sine, cît contextul ei. Prima variantă e jucată exclusiv de femei, în contrapunct cu un cuplu de homosex