Romanii voteaza duminica pentru a-si alege presedintele, un scrutin crucial pentru a pune capat crizei politice ce afecteaza tara, gestionata de doua luni de un guvern demis si prada unei recesiuni severe, relateaza Agence France Presse (AFP), monitorizata de NewsIn.
In total, 12 persoane candideaza pentru aceasta functie, dar duelul decisiv va avea loc, fara indoiala, la al doilea tur de scrutin, din 6 decembrie, intre presedintele in exercitiu Traian Basescu si liderul social-democratilor (PSD, opozitie) Mircea Geoana. In cazul in care liberalul Crin Antonescu, sustinator al unei scaderi a impozitelor, nu va face o surpriza.
Basescu, fost capitan de marina in varsta de 58 de ani, ales presedinte in 2004, si Geoana, in varsta de 51 de ani, fost ambasador in Statele Unite, apoi ministru de externe intre 2000 si 2004, sunt creditati cu 30%, respectiv 32% din intentiile de vot, potrivit sondajelor.
"In 2004, miza alegerilor era legata de succesul aderarii la UE. In 2009, indiferent cine va fi invingator, Romania nu se va indeparta de calea sa", a explicat pentru AFP directoarea Societatii Academice din Romania, Alina Mungiu-Pippidi.
Castigatorul va trebui, insa, sa desemneze rapid un premier capabil sa obtina majoritatea in Parlament si sa adopte reformele foarte asteptate de Bruxelles si de Fondul Monetar International (FMI), care au acordat Romaniei un imprumut de 20 de miliarde de euro.
La 20 de ani de la caderea comunismului, aceasta tara cu 22 de milioane de locuitori s-a confruntat in decurs de cateva saptamani cu spargerea coalitiei dintre democrat-liberali (PDL, aflati la guvernare) si PSD, caderea guvernului, apoi esecul a doi premieri succesivi desemnati de Basescu de a obtine aprobarea Parlamentului. La originea acestei succesiuni de evenimente se afla conflictul deschis dintre seful statului si opozitie