Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Dascălii nu vor liberele obligatorii în vacanţă

Publicat in Adevarul, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

Aceştia vor concediul fără plată ca pe o minivacanţă înainte de 1 Decembrie şi înainte de vacanţa normală. Sindicaliştii spun că, dacă ordinul nu va fi modificat, vor da în judecată Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu. Profesorii sibieni s-au arătat extrem de nemulţumiţi de ordinul remis ieri de Minsiterul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care anunţa că toate zilele de concediu fără plată în învăţământ vor fi acordate în vacanţa de iarnă a elevilor. Ordinul prevede că dascălii vor avea liber între 21 şi 24 decembrie, pentru cele patru zile care trebuiau luate luna aceasta, şi între 28 şi 31 decembrie, zilele corespunzătoare lunii respective.

„Este o hotărâre care vine de la Minister, care nu poate fi contestată. Noi am trimis deja notele primite către unităţile de învăţământ, iar dascăli vor trebui să se supună, pentru că este vorba de un ordin, care nu se negociază. Noi vom avea totuşi o întâlnire şi cu sindicaliştii, mâine, în care vom discuta acest aspect. Este singura variantă pentru ca activitatea şcolară să nu fie afectată“ , ne-a spus Constantin Gorun, inspectorul general al ISJ Sibiu.

Profesorii au altă variantă

 În acelaşi ordin se menţionează că profesorii pot opta şi pentru reducerea programului de lucru, însă fără a „afecta norma didactică de predare învăţare“. Lucru imposibil însă, potrivit profesorilor sibieni, care s-au arătat extreme de nemulţumiţi de situaţie. „Vă daţi seama că nu putem fi mulţumiţi cu această situaţie şi sperăm că lucrurile se vor schimba. Noi vrem ca zilele libere din această lună să ne fie acordate în 26, 27 şi 30 noiembrie, sub forma unei minivacanţe de 1 Decembrie, iar următoarele să fie acordate între 14 şi 18 decembrie“ , ne-a spus Alexandru Tacoi, directorul Şcolii nr. 21.

Sindicaliştii spun că nu pot fi de acord cu acest ordin, deoarece a fost emis în mod abuziv şi vor ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 49 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 48 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 42 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°