TURUL II. Din considerente financiare şi de imagine, aproape jumătate dintre edilii liberali nu sunt dispuşi „să tragă” pentru prezidenţiabilul PSD într-o finală cu Traian Băsescu. Sursa: Mediafax
Primarii liberali l-au avertizat pe Crin Antonescu că nu sunt dispuşi să-l susţină pe prezidenţiabilul PSD Mircea Geoană în turul II, dacă acesta se va întâlni în finala pentru Cotroceni cu Traian Băsescu.
Mesajul a fost transmis de aproape jumătate dintre edilii PNL, în ultima lună, cu precizarea că neangajarea în tabăra electorală a lui Geoană nu înseamnă neapărat direcţionarea activului către Băsescu, ci mai degrabă o atitudine de noncombat faţă de candidatul PDL.
Simpatia faţă de prezidenţiabilul PSD pare la cote scăzute şi în rândul primarilor PNL care nu au avut o poziţie tranşantă, dar care au transmis conducerii partidului că îl vor susţine pe Geoană dacă va exista o solicitare expresă de la centru.
Explicaţiile unei astfel de poziţionări ţin, potrivit liderilor liberali, pe de-o parte, de motivaţia financiară, mulţi primari PNL primind bani de la guvern pentru a juca de partea preşedintelui Băsescu. Alţii din contră, ar fi fost ameninţaţi că nu vor primi fonduri dacă îl sprijină pe Geoană. Pe de altă parte, unii liberalii consideră că ar fi dezavantajos pentru ei să se afişeze alături de PSD.
Variante pentru turul II
Discuţiile din PNL au avut loc în contextul afirmaţiilor lui Crin Antonescu, potrivit cărora în turul II ar vota pe oricine va fi contracandidatul lui Băsescu. În turneele liderului PNL prin ţară, dar şi în discuţiile pe care liderii partidului le-au avut cu oamenii din teritoriu, liberalii au analizat şi ceea ce s-ar putea întâmpla între turul I şi II.
În varianta unei finale Băsescu- Antonescu, potrivit datelor strânse din teritoriu, primarii PSD l-ar sprijini