Ştiu, v-aţi săturat de-acest mediu ambiant. Pare irespirabil, insuportabil, interminabil.
Dar, cu voia lui Dumnezeu, peste o lună vom respira şi aer mai curat. Sperăm!
Scandalul întâlnirii de taină dintre cuplul Sorin Roşca Stănescu-Bogdan Chirieac (îl voi boteza scurt SRS&BC) şi înaltul funcţionar de stat Cătălin Macovei nu face decât să confirme gestul inspirat al publicaţiilor „Adevărul": a te ţine departe de rahatul electoral, atunci când zoaiele şi jegul zboară regulat între găşti, este măsură de prevenţie forte împotriva virusului politic de tip nou. De ce? Păi, bomba de la Snagov apare acum, şi nu altă dată, în astfel de manieră, şi nu altfel, deoarece are impact politic. Fie pro, fie contra politicienilor de ale căror averi era interesat comando-ul SRS&BC. Depinde din ce unghi priveşti. Ştiu, v-aţi săturat de acest mediu ambiant. Pare irespirabil, insuportabil, interminabil. Dar, cu voia lui Dumnezeu, peste o lună vom respira şi aer mai curat. Sperăm!
Însă nu destinatarul politic al acestui ultim scandal mă doare, ci andrisantul jurnalistic. Tandemul SRS&BC s-a întâlnit cu înalt-funcţionarul Macovei, şeful peste averile demnitarilor, culmea, în scop jurnalistic! Păi, antecedentele celor doi erau suficient de grave încât să-i facă să renunţe de bună-voie la „scopul jurnalistic". Primul, supranumit „Naşul", a fost acuzat de multe ori de şantaj de presă. Al doilea, fost angajat la ziarul „Gândul", a fost dat în vileag cu zeci de milioane de euro încasate de la o instituţie a statului. Nu s-au potolit. Dimpotrivă. SRS şi-a conservat stilul. BC, respins de anticorpii jurnalistici ai redacţiei, a luat o pauză. Surprinzător, i-am regăsit ulterior colegi televizaţi. Plimbaţi pe post de moaşte analitice între Realitatea şi Antena 3. Şi prezentaţi telespectatorilor cu nume, prenume şi, atenţie!, eticheta „jurnalist". Să fi pus ei înşişi această condiţie?