A avut loc întrunirea preoţilor din Protopopiatul Botoşani, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Înalt Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sf. Ioan Botezătorul", înconjurat de un sobor de 16 preoţi şi diaconi, din care a făcut parte protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Lucian Leonte, protoiereu al Protopopiatului Botoşani. În cadrul acestei slujbe, Sergiu Gavriliu a fost hirotonit diacon.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre chemarea şi urmarea Mântuitorului Iisus Hristos, pornind de la modelul pe care îl reprezintă Sf. Ap. Matei, prăznuit de Biserica Ortodoxă. "A te duce după Hristos, a-I asculta cuvântul înseamnă a-ţi deschide inima şi mintea spre un Domn, o credinţă, un Botez, un Dumnezeu şi Tată al tuturor", a explicat IPS Teofan, care a mai spus credincioşilor prezenţi câteva cuvinte despre Postul Crăciunului.
La final a avut loc şedinţa preoţească cu tema: "Bibliotecile parohiale, mijloc de misiune în parohii", prezentată de pr. Petru Fercal, de la parohia "Sf. Ioan Botezătorul". De asemenea, în cadrul aceleiaşi întruniri, au mai fost abordate diferite probleme administrative.
Autori: Nicoleta BACIU
A avut loc întrunirea preoţilor din Protopopiatul Botoşani, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Înalt Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Sf. Ioan Botezătorul", înconjurat de un sobor de 16 preoţi şi diaconi, din care a făcut parte protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr.