Membrii şi simpatizanţii Partidului Naţional Liberal vor avea, astăzi, ocazia de a se întâlni şi dialoga cu doi lideri PNL: Teodor Meleşcanu şi Eugen Nicolaescu.
Fostul ministru al Sănătăţii, actualul deputat PNL Eugen Nicolaescu, nu renunţă la domeniul pe care l-a coordonat pentru o perioadă. În programul său au fost cuprinse două întâlniri cu reprezentanţi din sistemul sanitar constănţean. Prima întâlnire va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, unde sunt aşteptaţi membrii Sanitas, iar cealaltă va avea loc la Ibis şi va reuni medici de familie.
Colegul său de partid, ex-ministrul Apărării, membru în Biroul Naţional Permanent al PNL, senatorul Teodor Meleşcanu, se va afla mâine seară la Medgidia, unde va discuta cu membri şi simpatizanţi ai PNL din municipiu şi localităţile limitrofe. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Membrii şi simpatizanţii Partidului Naţional Liberal vor avea, astăzi, ocazia de a se întâlni şi dialoga cu doi lideri PNL: Teodor Meleşcanu şi Eugen Nicolaescu.
Fostul ministru al Sănătăţii, actualul deputat PNL Eugen Nicolaescu, nu renunţă la domeniul pe care l-a coordonat pentru o perioadă. În programul său au fost cuprinse două întâlniri cu reprezentanţi din sistemul sanitar constănţean. Prima întâlnire va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, unde sunt aşteptaţi membrii Sanitas, iar cealaltă va avea loc la Ibis şi va reuni medici de familie.
Colegul său de partid, ex-ministrul Apărării, membru în Biroul Naţional Permanent al PNL, senatorul Teodor Meleşcanu, se va afla mâine seară la Medgidia, unde va discuta cu membri şi s