Popularitatea presedintelui american Barack Obama a coborat pentru prima oara sub pragul simbolic de 50%, intr-un moment in care americanii sunt ingrijorati de situatia din Afganistan, potrivit unui sondaj dat publicitatii miercuri in Statele Unite, relateaza AFP.
Potrivit NewsIn, 48% dintre americani sustin actiunile presedintelui, in timp ce 42% le dezaproba, potrivit sondajului realizat de Universitatea Quinnipiac. Sustinerea pentru actiunile presedintelui scade in legatura cu Afganistanul, cu doar 38% dintre cei interogati care aproba solutia sa pentru conflict, desi majoritatea americanilor continua sa aprecieze ca este "un lucru bun" trimiterea de trupe suplimentare in Afganistan.
Presedintele urmeaza sa anunte in curand daca da curs recomandarii comandantului american din teren, generalul Stanley McChrystal, care ar cere 40.000 de soldati in plus fata de cei 68.000 deja aflati in Afganistan. In consecinta, 47% dintre cei interogati apreciaza ca presedintele american trebuie sa trimita intariri, iar 42% se opun unei astfel de masuri. Mai exact, 37% cred ca obiectivul trupelor americane ar trebui sa fie "construirea unui guvern democratic stabil", in timp ce 65% apreciaza ca primul obiectiv al prezentei americane este "eliminarea amenintarii teroriste". Sondajul Quinnipiac a fost realizat pe un esantion de 2.518 americani inscrisi pe listele electorale. Popularitatea presedintelui american Barack Obama a coborat pentru prima oara sub pragul simbolic de 50%, intr-un moment in care americanii sunt ingrijorati de situatia din Afganistan, potrivit unui sondaj dat publicitatii miercuri in Statele Unite, relateaza AFP.
Potrivit NewsIn, 48% dintre americani sustin actiunile presedintelui, in timp ce 42% le dezaproba, potrivit sondajului realizat de Universitatea Quinnipiac. Sustinerea pentru actiunile presedintelui scade in legatura cu