Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Rodica Băceanu a lăsat roba de judecător şi s-a apucat de pictat

Publicat in Adevarul, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

S-a pensionat după 25 de ani de magistratură iar din 2006 s-a dedicat exclusiv artei plastice. Breasla pictorilor din Buzău are la categoria celor mai „tineri” membri o fostă judecătoare, pe care Uniunea Artiştilor Plastici Amatori a adoptat-o în urmă cu trei ani. Numele ei este Rodica Băceanu, o personalitate care a reuşit să îşi lase deja amprenta în justiţia buzoiană, pe care a slujit-o ca magistrat de-a lungul a 25 de ani, şi care tinde acum să îşi contureze un nume în arta plastică. Rodica Băceanu a avut primele încercări artistice în adolescenţă. A urmat Liceul de Artă timp de o jumătate de an şcolar, în calsa a 8-a. Soarta însă avea să îi croiască un alt drum în viaţă, momentul de cotitură fiind participarea o olimpiadă naţională de limba română. Încurajată de rezultatele foarte bune de la concursul de literatură, Rodica Băceanu a părăsit arta şi a optat pentru un liceu cu profil de filologie.

A ajuns la facultatea de drept, mai întâi la Iaşi, doi ani, după care s-a transferat la Universitatea Bucureşti. „În primii ani de studenţie ţin minte că am cumpărat un carton uriaş pe care abia l-am urcat în tramvai. Am făcut o lucrare în cărbune pe care am expus-o pe un perete din cămin. Cred că atunci colegii mei nu erau foarte încântaţi fiindcă se mânjeau de fiecare dată cu cărbune când treceau pe lângă el”, şi-a amintit Rodica Băceanu.

Au urmat anii profesării meseriei, la Judecători şi apoi la Tribunalul Buzău. În cele două decenii şi jumătate, cât a slujit instanţele buzoiene, magistratul Rodica Băceanu a simţit continuu că este un artist ascuns sub roba monotonă. „Pentru mine, pictura a fost ca o lumânare care mereu a pâlpâit timid, sufocată de sarcinile multiple pe care le-am avut inclusiv la serviciu şi în familie. A fost însă un dar de la Dumnezeu faptul că am avut atâta timp în cei trei ani de la pensionare. De la un hobby, tind

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 14 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 10 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 14 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 6 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 8 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

mie.

7°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

10°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

8°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°