Ce se votează duminică, este o întrebare la care foarte puţini dintre făgărăşeni au un răspuns corect. Ne alegem preşedintele. Cam asta ştiu mulţi dintre oameni. Surpriza o vor avea atunci când, în secţiile de votare, membrii comisiei le vor înmâna trei buletine pe care să pună ştampila.
Ce alegem duminică? „Preşedintele, ce să alegem, nu-i vedeti pe toate gardurile ? “, „Alegem preşedintele “, „Aleagă cine vrea că eu nu mai merg la vot “, „ne alegem preşedintele “, ne-au spus câţiva făgărăşeni. Cât despre Referendum „Acest referendum, nu se ţine anul viitor ? “, „Parcă era vorba şi despre referendum, să scadă numărul de parlamentari, dar se mai ţine ?“ ne-au spus alţi făgărăşeni. Au existat însă şi făgărăşeni care au ştiut răspunsul, dar chiar şi aşa, nu au înţeles de ce vor primi 3 buletine de vot. „Votăm pentru preşedinte şi pentru Parlament unicameral. De ce trebuie să primim trei buletine de vot ?“ ne-a spus un făgărăşean.
Vom primi ce-i drept trei buletine pe care vom pune ştampila. „Pentru alegerile acestea vor fi trei buletine de vot. Un buletin aferent alegerii preşedintelui, iar două buletine de vot pentru Referendumul Naţional. Prima întrebare va fi dacă oamenii doresc un Parlament unicameral, iar a doua întrebare dacă doresc diminuarea numărului de parlamentari la maxim 300 de persoane. Alegătorii vor răspunde la aceste două întrebări punând ştampila pe Da sau Nu“ a declarat directorul Direcţiei Administrative Publice Locale din Primăria Făgăraş, Laura Giunca
Vom vedea duminică atunci când vom intra în secţie pentru exercitarea dreptului la vot câţi dintre oameni vor fi lămuriţi sau…nelămuriţi
(Lavinia Gheorghe)
Ce se votează duminică, este o întrebare la care foarte puţini dintre făgărăşeni au un răspuns corect. Ne alegem preşedintele. Cam asta ştiu mulţi dintre oameni. Surpriza o vor avea atunci când, în secţiile