Publicitatea a devenit o artă şi multe afişe sau spoturi au ajuns să fie studiate în universităţi, ca expresii ale unor rezolvări plastice ingenioase sau ca formule de comunicare memorabile. Desigur, asta nu ne îndreptăţeşte să avem pretenţia ca toţi publicitarii să fie artişti. Talentul nu e împărţit în mod democratic. Ce am putea însă cere este ca oamenii care ne bagă reclame pe gât să-şi facă meseria corect şi, dacă se poate, să nu fie stupizi. Dacă tot ne intră în case fără să-i chemăm, măcar să nu ne aducă mizerii şi monumente de prostie.

În fine, se pare că şi aşa cerem prea mult.

De exemplu, vedem o tanti care-i şopteşte amorezului ei „Mâine mergem la tine acasă...” Promisiunea din subtext are ceva îngălat – asta poate şi din cauza celor două personaje, care par că ilustrează un amor de mahala. În fine... Omul se bate cu palma peste frunte: „Dar eu nu am casă!” Nu ştie însă de oferta Domus Stil, care-i dă o garsonieră la câteva zeci de mii de euro. Ba, pardon, se pare că ştie, ba chiar a făcut toate demersurile din vreme, astfel încât a doua zi îşi primeşte mândra în noua casă („Iubitule, ce repede te-ai mişcat!” – îi spune ea). Sau nu e deloc aşa, iar spotul, dincolo de faptul că nu are nici sare nici piper, suferă grav la capitolul logică.

Dar această reclamă încă nu e aşa de idioată ca cea în care vedem cadre cu o tipă dezbrăcându-se, în timp ce doi zugravi se întreabă unul pe altul „Auzi, ţie nu ţi s-a întărit?” Se face reclamă la gletul Adeplast.

Umor de autobază, inteligenţă la fel.

O alăturare fără noimă: doi zugravi şi o stripteusă

Ni se poate spune că spotul se adresează zugravilor, deci e cazul să se coboare la mintea lor. Mi se pare o jignire inutilă. După cum s-a văzut în campania la coniacul Unirea, te poţi adresa oamenilor simpli şi în mod inteligent. De fap