Peste o sută de povestiri autonome (microficţiuni independente, dar corespondente) însumează romanul Medgidiei anilor `40. După ce a debutat ca prozator în celebrul volum colectiv „Desant 83“, Cristian Teodorescu (n. 1954) îşi face comeback-ul cu al patrulea volum de proză din carieră şi cel mai bun de până acum. Iată momentul în care în Medgidia intră soldaţii Armatei Roşii:„Vestea că vin ruşii a fost mai îngrozitoare decât apariţia lor în oraş. Trimişii Antihristului jefuiseră şi violaseră pe drumul lor prin Moldova, ca într-o ţară ocupată. Prin oraşe se mai abţineau ruşii, dar la ţară, unde nu-i vedea nimeni, se zicea că făceau prăpăd. Dacă apucau să se îmbete, violau şi vacile din grajduri, înainte de a le pune la fript. Nu scăpau de ei nici babele uitate de Dumnezeu. Armata română nu îndrăznea să le facă nimic noilor aliaţi. Nici nu mai avea cu cine: trupele fuseseră trimise să-i urmărească pe germani, pentru a-şi dovedi fidelitatea faţă de Naţiunile Unite.

Jandarmii de prin sate primiseră consemn să nu-i provoace pe ruşi. Unii se împuşcaseră de ruşine. Cei care încercaseră să păstreze ordinea, în pofida consemnului, fuseseră ucişi pe loc de soldaţii Armatei Roşii. În Bucureşti, ruşilor li se organizase o primire fastuoasă, ca eliberatori, şi se spunea că Mareşalul Antonescu ajunsese pe mâna lor, cadou din partea autorităţilor române. Un prim tren militar rusesc, tras de două locomotive, a trecut prin gară spre Constanţa fără să se oprească. Din cel de-al doilea s-au dat jos noii aliaţi. Nebărbieriţi, murdari de pe drum şi înfometaţi, au invadat oraşul. Se pişau pe unde nimereau şi cereau hleba peste garduri. Au golit prăvăliile cu rublele lor roşii şi la bordelul din deal se aşezaseră la coadă. Erau atât de mulţi, încât fetele nu făceau faţă, chiar dacă mai primeau şi câte doi deodată în camerele lor.”

Microficţiuni istorice