Poliţia din Spania a reţinut 10 români, consideraţi suspecţi într-o fraudă pe internet, în valoare de peste 800.000 de euro. Persoanele implicate au trimis e-mailuri la sute de mii de persoane, sub forma unor false adrese de internet a unor agenţii de stat şi a unei companii de export.
Scopul acestora era de a obţine informaţii personale de la victime, prin care au făcut cumpărături electronice, au deschis conturi bancare sau pe site-urile de licitaţii, şi au contractat diferite servicii, anunţă, în ediţia de astăzi, publicaţia Barcelonareporter.com.
O altă metodă de a înşela victimele a fost să creeze pagini de internet pentru magazine online. Informaţiile oferite de cumpărători, în momentul achiziţiei unor pretinse obiecte, erau folosite ulterior de infractori, iar victimele plăteau pentru produse care nu mai ajungeau la destinaţie.
Poliţia spaniolă este de părere că românii au trimis jumătate de milion de e-mail-uri prin metoda "phishing", care au dus la pagube de peste 800.000 de euro. Doar o mică parte din numărul total al persoanelor înşelate a fost descoperit, până în acest moment.
Echipa de infractori dispunea de tehnica necesară pentru a face documente false, prin intermediul cărora au deschis conturi bancare, au închiriat apartamente şi au contractat personal domestic. În reşedinţele celor arestaţi au mai fost descoperite arme de foc şi muniţie. Românii sunt acuzaţi de falsificare de documente, posesie de arme, conspiraţie şi fraudă.