Marile puteri au început să investească masiv în armamentul cibernetic. Atacurilor cibernetice le-au căzut victime state mici şi mari. Totul pare însă un soi de repetiţie modestă pentru ceea ce specialiştii avertizează că va fi „războiul viitorului".
Cursorul începe să îţi joace aiurea pe display, nu mai primeşti mailuri, nu mai poţi accesa anumite siteuri. Aceasta ar fi versiunea benignă a unui set de semne că sistemul informatic de la serviciu a fost atacat.
Versiunea malignă e cu mult mai perversă. Poţi să faci toate acţiunile amintite, aparent fără niciun impediment, dar fără să ştii că de fapt informaţiile pe care vrând-nevrând le introduci în cumputer sunt copiate şi transferate.
De ultima versiune se tem cel mai mult funcţionarii responsabili cu securitatea informatică din instituţii. Iar teama creşte proporţional cu numărul tot mai mare de decizii care se iau cu ajutorul computerelor. De pildă, în unele ţări reţelele de distribuţie de apă sau de curent sunt conectate la internet.
Preliminarii
Casa Albă, Pentagonul, Departamentul de Stat dar şi cotidianul Washington Post au trăit anul acesta pe propria piele experienţa unei intruziuni maliţioase în sistemele lor informatice. Măsurile preventive au ţinut însă operaţionale siteurile Casei Albe. Atacul pare să fi fost declanşat din Coreea de Nord.
Un alt caz notoriu este cel al Estoniei, care însă a fost mult mai grav. „The Guardian" cita pagube de zeci de milioane de euro după ce atacul cibernetic a afectat siteurile oficiale, dar şi reţeaua telefonică şi cea a serviciului de salvare. Estonienii au susţinut că atacul a fost coordonat de la computerele din birourile guvernamentale ruseşti. Ruşii au negat vehement, chiar dacă estonienii au prezentat public dovada - şi anume adresele de IP ale atacatorilor (coduri de identificare ale fiecărei locaţii de computer
