Angajaţii de la stat - care primesc, pe lângă leafa lunară, şi o pensie mai mare decât salariul mediu pe economi e (1.693 de lei în 2009) - vor trebui să aleagă, până cel târziu pe 9 decembrie, una dintre cele două surse de venit. Sursa: Vlad Stănescu
Potrivit unei precizări a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS), dacă bugetarii nu-şi vor trimite opţiunea către angajator în termenul prevăzut de lege, adică în trei săptămâni de acum înainte, contractul de muncă încetează de drept. Iar ei vor rămâne doar cu pensia. Obligaţia îi vizează pe toţi angajaţii statului, inclusiv pe cei din regiile autonome, societăţi naţionale, com panii şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.
„În situaţia în care din cumularea pensiilor nete (după aplicarea impozitului şi a contribuţiei de sănătate) rezultă un cuantum mai mare decât nivelul salariului mediu brut, persoana poate aduna veniturile salariale realizate numai cu una dintre pensii, a cărei valoare se situează sub nivelul sa la - riului mediu brut, la alegere”, potrivit CNPAS.
La determinarea plafonului, se are în vedere cuantumul rezultat din cumularea tuturor pensiilor, atât cele clasice - plătite din bugetul asigurărilor sociale, cât şi cele speciale - de serviciu, plătite din bugetul de stat, chiar dacă sunt administrate de case de pensii separate.