Începuse bine. În 2005, Ministerul Culturii a înfiinţat un Centru de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, unde s-au angajat cîţiva sociologi foarte buni şi s-au apucat să lucreze la cîteva studii importante. În primul rînd, "barometrele culturale": realizate periodic începînd din 2005, au radiografiat situaţia instituţiilor culturale, a infrastructurii din acest domeniu şi au evaluat publicul actual şi potenţial al muzeelor, teatrelor, concertelor şi celorlalte "locuri" culturale. Din aceste studii am putut afla, cu o anume precizie, cum stăm în materie de cultură, după ce ani la rînd ne-am mulţumit să ne lamentăm, pe bază de "presentimente" şi "intuiţii", că "moare cultura", că "devenim un popor de analfabeţi", că "nu se mai citeşte" etc., etc. Cînd au fost date publicităţii, respectivele barometre au fost comentate în fel şi chip (ceea ce e firesc), dar au fost destule voci intelectuale enervate de faptul că nişte studii făcute riguros le dau peste cap "intuiţiile" de pînă atunci. Aşa că nu şi-au putut reţine ironiile faţă de asemenea cercetări meticuloase. Şi asta e firesc, pînă la urmă: studiile de acest gen nu sînt făcute ca să-i mulţumească pe cei cu fire de artist.

Nefiresc este că aceste studii n-au fost utilizate aşa cum trebuia, nici n-au fost urmate de consecinţe practice. Nu zic, directorii unor instituţii culturale sau alţi oameni care lucrează în branşă le vor fi studiat şi vor fi învăţat ceva din ele, dar nu la astfel de iniţiative personale mă refer. În mod normal, Ministerul Culturii ar fi trebuit să elaboreze, " după ce starea de fapt fusese descrisă ", politici culturale, o listă de priorităţi, posibile măsuri pentru a favoriza creşterea consumului cultural, metode de a atrage publicul spre cultură.

Ar fi trebuit, cu alte cuvinte, să-şi joace rolul instituţional: ca administrator al unor bani publici, ministerul e dator să ide