Maria are 53 de ani şi este din judeţul Giurgiu. "Mă căsătorisem în urmă cu şase ani. Şi încă stăteam cu familia bărbatului meu.

Aveam trei copii. Trei fetiţe. Una de 5 ani, alta de 3 ani şi jumătate şi ultima de doar 3 luni. Lucram ca secretară într-o şcoală. Pe-atunci nu aveai concediu de creştere a copilului doi ani, ci doar patru luni amărâte, în care nu aveai timp să te pui pe picioare, nu aveai timp nici măcar să te obişnuieşti cu bebeluşul. Când s-a terminat perioada concediului, a trebuit să mă întorc la şcoală.

De cele mai multe ori lăsam copiii închişi în casă, singuri. Din când în când veneam în pauze de la serviciu şi le priveam pe geam. Soacra mea nu s-a bucurat niciodată că stăm în casa ei. Ne-a dat o cameră şi un antreu, în care locuiam cu toţii. Mâncarea o făceam pe o pivniţă. Era atât de multă umezeală şi atât de frig, că după ore întregi petrecute acolo simţeam că se scurge toată vlaga din mine. Această bucătărie improvizată era în cealaltă parte a curţii faţă de unde se aflau camerele în care locuiam, aşa că mi se întâmpla şi mie şi soţului meu să facem zeci de drumuri de la camere la bucătărie ba pentru a căra oalele cu apă fiartă pentru a ne spăla copiii, ba pentru a aduce mâncarea. Iarna şi toamna era cumplit. Se întâmpla de foarte multe ori să nu îmi mai pun ciorapi în picioare sau o haină groasă. Graba mă făcea să ies transpirată din casă şi să străbat aleea până la pivniţă. Aşa am ajuns să am febră puternică, să nu mă mai pot ridica din pat. Soţul meu m-a dus la doctor. Mi s-a spus fără tăgadă: «Aveţi pneumonie». Când am auzit a picat cerul pe mine. Nu aveam voie să fiu bolnavă, aveam treabă, aveam copii de crescut, trebuia să merg la şcoală, pentru a-mi putea lua salariul şi pentru a avea cu ce să ne creştem copiii. Am încercat să ascund că sunt bolnavă. M-am rugat în nenumărate rânduri de doctoriţa de la dispensar să