Zilele trecute, o brăileancă a reclamat la Poliţie că fiica sa, în vârstă de 13 ani, a întreţinut relaţii sexuale cu Ionuţ Adrian C. (19 ani) la domiciliul acestuia, în zilele de 18 şi 24 octombrie.
De asemenea, femeia a mai sesizat că, săptămâna trecută, în timp ce se afla în drum spre şcoală cu fiica sa, a fost ameninţată cu acte de violenţă de Mihai B. (22 de ani) din municipiu. Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, respectiv, ameninţare şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt.