Biserica şi Şcoala: se scriu cu literă mare, atunci cînd apar în topul încrederii românilor în instituţii, dar şi în editorialele care le deplîng soarta. Înainte de a vedea cum sînt exploatate aceste Valori ale Naţiei de către publicitate, în chip de pîrghii argumentative sau de simple pretexte ilustrativ-narative, ar trebui spus că însemnătatea lor majoră face din ele mari prilejuitoare " chiar generatoare " de marketing. Căci tot cu B mare se scrie Biserică atunci cînd ni se relatează înfloritorul negoţ cu icoane şi mătănii, care acompaniază marile procesiuni. Şi tot cu Ş mare se scrie Şcoală, atunci cînd sînt denunţate chioşcurile de junk-food din curţile şcolilor (cu ş mic) sau malversaţiunile în comanditarea manualelor. Religia şi educaţia, întrupate în Biserică şi Şcoală, tabuizate în Calendar Bisericesc şi Programă Şcolară, dau ritm şi sezonalitate marilor mişcări de mărfuri.

Biserica & Şcoala, izvoditoare de consum

Paştele, Crăciunul şi sărbătorile conexe asigură cadenţa consumistă a anului, laolaltă cu Începerea Şcolii (Back-to-School sau La Rentrée, momentul revenirii din vacanţă, extins sub această etichetă şi către activităţile adulţilor). Aşa-zisa Curăţenie de Primăvară, moment de vînzări record pe piaţa amenajărilor, e tot o pregătire a Paştelui, un transfer la nivelul casei şi gospodăriei a marii primeniri din timpul postului. Cine acuză simonie, desacralizare şi devalorizare n-are dreptate decît în parte. Totul se petrece în aceeaşi logică a tîrgurilor şi iarmaroacelor din vechime, organizate cu aceleaşi prilejuri festive, în cadenţa dată de clopotul bisericii (cu b mic). Doar că tîrgul e azi televizat, amplificat şi industrializat. E adevărat, volumele cresc "o dată cu ţara", în ritmul globalizării: se face măcel de miei pascali şi porci de Crăciun; se comite abuz de ouă şi vopsea alimentară; se produc inflaţii de mucenici panificaţi