Operatorul portuar Comvex Constanta (CMVX) a raportat in primele noua luni din acest an un profit net record de 23,8 mil. lei (5,6 mil. euro), usor mai ridicat decat cel obtinut in primele trei trimestre din 2008, in ciuda unui declin de 43,3% la nivelul afacerilor, care au ajuns la 63,2 mil. lei (aproape 15 mil. euro). Marja neta de profitabilitate a companiei a urcat astfel la 37,6%.
Mentinerea profitului in acest an a fost posibila datorita investitiilor anterioare realizate de firma in echipamente moderne si interventiei prompte in reducerea costurilor, potrivit conducerii operatorului.
"Ne-am miscat repede de tot in directia reducerii costurilor pe toate liniile. De asemenea, am fost extraordinar de fericit sa vad ca investitiile din ultimii ani s-au dovedit corecte. Automatizarile ne-au scos din dificultate. Una dintre directii a fost sistemul de pozitionare prin GPS a excavatoarelor rotative care au crescut calitatea serviciilor si au contribuit la reducerea costurilor. Echipamentele nu mai au socuri mecanice si acest lucru se simte in costurile cu reparatiile. Punctele de transfer ale instalatiilor pentru deblocare nu se mai defecteaza asa de usor", a precizat Viorel Panait, directorul general al Comvex Constanta. Comvex a realizat o economie de 7,5 mil. lei cu materiile prime, de 2,9 mil. lei cu energia si de 4,1 mil. lei cu cheltuielile salariale, dupa ce a disponibilizat 100 de angajati, o treime din total, si a trimis o parte in somaj tehnic de mai multe ori in 2009. Ca urmare, cheltuielile s-au redus chiar mai rapid decat veniturile, respectiv cu 50%.
"Pentru finele anului estimam un profit net de circa 6 mil. euro. Primim semnale mixte pentru perioada urmatoare. Am deschis o platforma de aprovizionare cu carbune din partea firmei elvetiene Vital pentru aprovizionarea termocentralelor de la Suceava si Iasi, precum si a altor termocent