Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Mititelu: "A fost o execuţie cu public!"

Publicat in Adevarul, joi 19 noiembrie 2009 ·

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, miercuri, după eliminarea din Cupa României, în faţa lui CFR Cluj, că brigada condusă de Alexandru Tudor a favorizat formaţia adversă, care este susţinută la nivel înalt şi este obişnuită să câştige meciuri cu ajutorul arbitrilor.

"A fost o execuţie în public. Această echipă hidoasă şi-a arătat încă o dată faţa, e un fel de Victoria Bucureşti în variantă nouă. S-a obişnuit să fie ajutată de arbitri, iar noi, deşi am fost anunţaţi de cineva care a lucrat în Federaţie că tuşierii sunt ai CFR-ului, nu am luat în seamă. Am crezut că e o glumă, dar s-a adeverit. A fost o execuţie marca Emil Boc-Paszkany, clujenii sunt susţinuţi politic de patru ani. E un club mafiot, vă dau zeci de exemple cum au câştigat cu arbitrii. Am fost jefuit în halul ăsta, ce să mai fac acum? Echipa mea e terminată psihic, e moartă acum. Mi-au tăiat visul de a câştiga Cupa României. Arbitrii au câştigat pentru ei, mie mi-au anulat gol din ofsaid, lor le-au dat gol din ofsaid", a spus Mititelu, la GSP TV.

Într-o intervenţie ulterioară la Telesport, patronul Universităţii a susţinut că Eugen Neagoe i-a dezvăluit că oficialii de la CFR au oferit bani celor de la Pandurii în returul sezonului 2007-2008, când gorjenii s-au impus cu 2-1, după ce au condus la pauză cu 1-0. "Neagoe mi-a spus că ăştia de la CFR i-au oferit 50.000 de euro pentru un blat, ca să se dea la o parte. Au făcut 17 blaturi aceşti nenorociţi atunci când au câştigat titlul", a spus acesta, contrazis de Mureşan: "Nu am oferit niciun fel de bani şi nu ne interesează aşa ceva, îi vom da în judecată".

În schimb, preşedintele ardelenilor, Iuliu Mureşan, consideră că Mititelu greşeşte atunci când acuză în termeni duri. "E părerea dânsului şi cred că e spusă la supărare. Nu a viciat nimeni rezultatul, a fost victoria noastră şi atât. Dacă Universitatea ar fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 37 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Jumătate de Banat sub cod roșu de caniculă și avertizare de instabilitate atmosferică în vestul țării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au extins luni avertizările de caniculă până miercuri dimineața în sudul țării. În partea de vest a fost emisă o avertizare Cod roșu de vijelii. Potrivit ANM, de luni până marți la ora 10.00 sunt sub avertizare Cod roșu județele Caraș-S

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum 49 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

33°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°