Manea Mănescu a rămas în amintire ca un personaj ce-a împins fidelitatea faţă de cuplul Ceauşescu până dincolo de limitele ridicolului. A dăinuit mai cu seamă unul dintre ultimele sale gesturi: se spune că înainte de-a părăsi Comitetul Central în 22 decembrie 1989 i-ar fi sărutat mâna lui Nicolae Ceauşescu. Colegii din diferite etape ale vieţii care-au ajuns să-şi scrie memoriile nu i-au purtat lui Manea Mănescu o prea frumoasă amintire.
"VĂ MULŢUMESC CĂ AŢI DAT PATRIEI PE AL DOILEA MIHAI VITEAZUL!"
De departe, cel mai caustic se dovedeşte Titus Popovici, scriitor apropiat de puterea comunistă şi coleg cu Manea Mănescu în Comitetul Central, unul dintre literaţii care a beneficiat din plin de avantajele oferite de regim fidelilor. În romanul memorialistic "Discipina dezordinii" apărut în 1998, imaginaţia de literat a lui Titus Popovici a produs colegilor săi de "comitet" portrete caricaturale, dacă nu de-a dreptul groteşti.
Manea Mănescu îi "datorează" scriitorului imaginea servului perfect, împingând obedienţa până la limita dezgustului.
"Luam parte la prima (în ceea ce mă priveşte a fost şi ultima) din şirul interminabil al celebrelor vizite «de lucru» în regiunile Argeş şi Câmpina în vara lui 1965, scrie Popovici. Organizatorii, care în decursul anilor aveau să atingă perfecţiunea în realizarea mascaradelor«a la Potemkin», au avut o idee delicată: la intersecţia şoselei cu drumul care venea de la Scorniceşti, aranjaseră o «întâlnire spontană» între tată şi fiu.
Aşteptând convoiul, format din 42 de Mercedesuri, bătrânul Andruţă se îmbătase copios, astfel că, atunci când fiul s-a îndreptat spre el, umbla aproape în patru labe, cu balele curgându-i pe piepţii cămăşii naţionale. Ceauşescu s-a făcut roşu, a înjurat de dumnezei şi a plecat. În schimb Manea Mănescu, intelectualul cu distinsă înfăţişare, s-a apropiat de
