Multă lume şi-l imaginează pe Mungiu doar în spatele camerei de filmat. Se înşală. Regizorul îşi scrie propriile scenarii, merge la festivaluri, dă interviuri şi petrece câte zece ore la birou. Cristian Mungiu (41 de ani) îşi începe ziua la 6.30. Îi pregăteşte micul dejun băieţelului său de 4 ani şi jumătate, apoi îl duce la grădiniţă. La ora 9.00, ajunge la birou. „Ca un bun funcţionar“, se amuză regizorul. La 19.00, pune punct zilei de lucru şi se îndreaptă spre casă.
Întâlnirea cu regizorul care a câştigat în 2007 un Palme d’Or la Cannes pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ a avut loc la Mobra Films, casa de producţie a lui Cristian Mungiu, aflată într-o vilă veche (închiriată), în apropiere de Piaţa 1 Mai din Bucureşti. Aici, îşi are biroul regizorul. L-am găsit cu laptopul în faţă, trimiţând un email „urgent“. Pe masa de lucru, avea câteva DVD-uri cu filmele preferate, cumpărate de curând: „La grande illusion“, regizat de Jean Renoir în 1937, sau „A man escaped“ de Robert Bresson (1956). Într-un colţ, un dulap din lemn găzduieşte premiile adunate de-a lungul timpului pentru „Occident“, „4 luni...“ şi, mai nou, „Amintiri din Epoca de Aur 1 şi 2“. Mai puţin Palme d’Or-ul, pe care îl ţine acasă.
Bun la toate
Cristian Mungiu nu se ocupă doar de scrierea şi regizarea propriilor filme, ci şi de livrarea lor în toată lumea. „Am petrecut toată vara, încercând ca în acest an de criză să vedem pe cine mai găsim dispus să sprijine o campanie de lansare de film în România, pentru că, în momentul de faţă, nu mai vine nimeni la cinema. Trebuie să te agiţi foarte tare, măcar să dai de veste să ştie oamenii că exişti“, declară Mungiu.
Regizorul are o singură echipă de 12-13 oameni, care face mai multe „munci“: pe cea a unei agenţii de publicitate, pe cea a unei agenţii de PR sau pe cea a unei case de producţie. Când nu scrie scenarii şi când nu fi
