Antrenorul român Csaba Laszlo a declarat că este interesat de postul de selecţioner al Scoţiei, rămas liber după plecarea lui George Burley.
"Dacă mă va căuta cineva la club şi va dori să discute cu mine - bineînţeles că vom discuta", a spus Laszlo, care este, din iulie 2008, antrenorul formaţiei Hearts, adăugând că echipa naţională a Scoţiei ar avea doar de câştigat dacă va numi un selecţioner străin.
Federaţia Scoţiană de Fotbal a anunţat că este în căutarea unui antrenor pentru echipa naţională, însă a precizat că nu se va grăbi să îl anunţe.
"Să fi antrenorul unei echipe naţionale este cel mai ridicat nivel la care poţi ajunge", a spus Laszlo, care a reuşit un loc trei cu Hearts în primul său sezon pe Tynecastle.
"Am avut onoarea să pregătesc Ungaria şi chiar Uganda şi, cu siguranţă, am simţit pe pielea mea ce înseamnă şi care sunt cerinţele pentru a antrena o echipă naţională", a precizat antrenorul în vârstă de 45 de ani.
Principalul favorit la preluarea postului este însă antrenorul lui Dundee United, Craig Levein, mai ales după ce Walter Smith, legendarul antrenor al lui Glasgow Rangers, a exclus o revenire la cârma echipei naţionale.
Rămâneţi pe evz.ro pentru un interviu cu antrenorul român Csaba Laszlo.