Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia, presată să respecte drepturile omului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 noiembrie 2009 ·

Situația drepturilor omului în Rusia este „o sursă de preocupare crescândă”, a apreciat ieri premierul suedez, Fredrik Reinfeldt, a cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene.

El a făcut această declarație după încheierea lucrărilor summitului Uniunea Europeană-Rusia de la Stockholm. Reuniunea a fost un prilej pentru cele două părți să-și prezinte punctele de vedere în legătură cu „drepturile omului, statul de drept și democrația în Rusia și, în special, situația apărătorilor drepturilor civice”, a precizat Reinfeldt.

Anterior, o serie de organizații neguvernamentale ruse ceruseră UE să facă presiuni asupra Moscovei în legătură cu situația din Caucaz, unde militanții pentru drepturile omului au fost ținta a numeroase asasinate anul acesta. Interesați de starea democrației în Rusia s-au arătat și aproximativ 130 de europarlamentari, care și-au exprimat preocuparea pe această temă într-o scrisoare adresată marți președintelui rus, Dmitri Medvedev.

La finalul summitului de ieri, acesta a optat, în principal, pentru declarații privind noul pact de cooperare economică între Rusia și UE, despre care a spus că speră să fie semnat în curând. Medvedev a mai declarat că Rusia nu s-a hotărât încă dacă aderă la Organizația Mondială a Comerțului singură sau împreună cu Kazahstanul și Belarusul.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„JD Vance datorează scuze României”. Un editorialist Bloomberg a analizat cazul Călin Georgescu și are un mesaj pentru vicepreședintele SUA

HotNews acum 3 ore
Dacă s-ar fi deranjat să caute dovezile, JD Vance ar fi văzut instituții românești atacate, care au nevoie de sprijinul SUA, scrie jurnalistul Marc Champion într-un text de opinie publicat luni dimineață de Bloomberg. În februarie, când a criticat E

Oradea: O femeie a murit lovită de tren, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment/ Presupusul agresor a fost arestat preventiv pentru omor

News.ro acum o ora
O femeie de 52 de ani a murit lovită de un tren, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost imobilizată pe şine de un bărbat care a sărit din faţa locomotivei în ultimul moment. Presupusul agresor, în vârstă de 46 de ani, a fost arestat pre

Victor Ponta, discuții cu Donald Trump Jr., la Trump Business Vision 2025, conferință dedicată tehnologiilor crypto

Adevarul acum 15 minute
Platforma globală de gestionare a activelor digitale, Nexo, și-a anunțat oficial revenirea pe piața americană în cadrul forumului de afaceri Trump Business Vision 2025. Evenimentul a reunit la Sofia, Bulgaria, peste 150 de lideri din mediul de aface

Ea este tânăra care a pierit într-un mod șocant. Avea doar 18 ani și încerca să scape de un urs

Cancan acum 20 minute
Tragedie fără margini. O tânără în vârstă de 18 ani din Iași a murit înecată în Lacul Frumoasa din Harghita. Totul s-a întâmplat din cauză că aceasta a fugit de un urs, s-a dezechilibrat și a căzut în apă de la înălțime. Iată primele informații! Moa

VIDEO Un șofer și-a turat mașina până a umplut de fum o stradă, la Arad / Reacția polițiștilor

HotNews acum o ora
Un şofer de 36 de ani din Arad a fost amendat de polițiști cu peste 1.000 de lei și a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile, după ce şi-a turat maşina şi a umplut cu fum o stradă din Arad. Întregul moment a fost surprins într-o filmare, c

Scandal în Senat pe pensiile magistraților / Proiectul de lege, amânat până după alegeri

HotNews acum o ora
Parlamentarii puterii și cei ai opoziției s-au certat, luni, în Comisia de muncă din Senat pe proiectul de lege care prevede creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și care, în final, a fost amânat până după alegerile prezidenți

Primarul Sectorului 4 a prezentat un document al unui contractor al Termoenergetica unde se avertizează că există un risc iminent de prăbuşire a unor porţiuni de carosabil în zona bulevardului Dimitrie Cantemir

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a prezentat, luni, un document emis de un contractor al Termoenergetica în care scrie că plăcile de beton din zona bulevardului Dimitrie Cantemir au un grad de uzură avansat şi unele dintre acestea se sprijină p

Magazinele PPC Energie din judeţele Constanța și Tulcea vor fi închise în intervalul 1-2 mai 2025

Ziua Constanta acum 17 minute
Magazinele PPC Energie din judeţele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise în zilele de joi, 1 mai, zi liberă legală, respectiv, vineri, 2 mai 2025. În data de 1 mai serviciul de call-center va fi disponibil numai pentru informații î

Semnal puternic de susținere pentru Crin Antonescu din partea primarilor de sector și a ministrului Energiei

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu a avut duminică, 27 aprilie, o întâlnire cu mai mulți primari de sector din București și cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un gest clar de susținere din partea coaliției care îl sprijină în cursa prezidențială. La discuți

UPDATE - Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, după ce o persoană a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, reluat/ Trei trenuri vor ajunge cu întârziere la destinaţie

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar a fost oprit temporar, luni, între staţiile Valu lui Traian şi Basarabi, din cauza unui accident feroviar, soldat cu decesul unei persoane, care a fost surprinsă în gabaritul căii, pe firul II, de trenul IR 1686, care circulă în re

Vremea

București
acum

16°
lun.

5°/19°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

12°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
Constanta
acum

15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

6°/19°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

10°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°