Pare greu de crezut, insa, in plan global, crestinii reprezinta astazi comunitatea religioasa cea mai supusa represiunii, discriminarilor, marginalizarii. Formele persecutiilor sunt variate: de la limitari legale, draconice sau insidioase, ale manifestarii credintei in public, pina la violenta fizica scapata de sub control guvernamental, sau, uneori, incurajata chiar de autoritati.
Nu e probabil intimplator ca teritoriul de maxima concentratie a discriminarii anticrestine se suprapune, in buna masura, cu zona definita de Pentagon drept Arcul de Instabilitate, o arie delimitata la Rasarit de Cornul Africii si la Apus de frontiera estica a Chinei.
Din pacate, stirile ajung uneori foarte greu in Occident.
Abia la sfirsitul lui octombrie, intr-un interviu acordat presei italiene, Monseniorul Hiiboro Kursala, episcop de Tombura-Yambio in Sudanul meridional, a putut relata un incident petrecut la mijocul lui august in una din parohiile sale.
Credinciosii erau la slujba cind au fost atacati de un grup de rebeli apartinind, probabil, gruparii "crestine" ugandeze Lord's Resistance Army, notorie pentru pretentia de a crea, prin violente greu de imaginat, un stat intemeiat pe poruncile Decalogului. Nu era, din pacate, un atac izolat, cita vreme raidurile, rapirile si intimidarile anticrestine din regiune s-au inmultit considerabil in ultimul timp.
17 tineri enoriasi au fost rapiti. 7 au fost gasiti in zilele urmatoare. Crucificati.
Mai mult de 200 de milioane de persoane, de diferite confesiuni, s-ar gasi in situatii dificile, din cauze legale sau culturale care conduc la discriminarea lor Observatorul permanent al Vaticanului la ONU Reactia la interviul acordat de Monseniorul Kursala a fost imediata, puternica si concertata. Observatorul permanent al Vaticanului la Natiunile Unite, Monseniorul Celestino Miglio